Fiecare dintre aceste modalități de a proteja suprafețele aduce cel puțin un beneficiu și are particularitățile sale atât din punct de vedere vizual cât și din cel al performanței. De la proprietăți hidrofobice extreme, anti-statice și anti UV, la un luciu intens sau mascare a imperfecțiunilor, tratamentele de protecție vor prezerva suprafețele și vor face mai ușoară curățarea ulterioară a acestora, bucurând întotdeauna privirea.
Este indicat ca în urma corectării lacului, suprafețele să primească un strat de protecție suplimentar (chiar dacă acesta este temporar). Acesta va contribui semnificativ la prezervarea luciului dar și la reducerea influențelor pe care le au factorii externi (radiații UV, contaminanți chimici sau organici).
În general tratamentele de protecție (exceptând folia PPF) pot părea similare însă diferențele constă în compoziția acestora, modul de aplicare și durata de viață. Neavând o structură fizică propriu-zisă, ci mai de grabă una chimică, cerurile, sealant-urile dar și coating-urile ceramice pot deveni vulnerabule la anumiți factori sau se pot deteriora dacă sunt neglijate sau curățate incorect.
Întreținerea tratamentelor se efectuează cu ajutorul soluțiilor de curățare compatibile cu acestea - există atât șampoane dedicate pentru suprafețele tratate cu ceară cât și pentru cele tratate cu sealant, coating ceramic sau folie PPF. Acestea sunt suficient de puternice încât să desprindă mizeria depusă dar totuși suficient de gentile încât să nu ardă pelicula de protecție cu care ele interacționează.
CONTACT
R.NEW by easystoreit